A fost inaugurata Stația Centrală de Sterilizare a Spitalului Universitar de Urgență București

 

COMUNICAT DE PRESA

 

 

Stația Centrală de Sterilizare a Spitalului Universitar de Urgență București a fost inaugurată

 

Astăzi, 15 noiembrie 2018, a fost inaugurată Stația Centrală de Sterilizare a Spitalului Universitar de Urgență București.  Evenimentul a avut loc în cadrul conferinței aniversare prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la înființarea Spitalului Universitar de Urgență București.

În cadrul Stației Centrale de Sterilizare se spală, se dezinfectează și se sterilizează instrumentarul chirurgical folosit în toate sălile de operație din spital. În cadrul stației există un proces de sterilizare clasică, cu abur, în mașini moderne. “Cu această ocazie s-a reorganizat întreaga structură a stației de sterilizare care exista aici, s-au redesenat circuitele, s-au refăcut încăperile, suprafețele și pavimentele respectând toate nomele actuale, impuse la nivel european. Din declarațiile furnizorilor de echipamente și a producătorilor stația centrală a SpitaluluiUniversitar de Urgență București este una dintre cele mai moderne stații de sterilizare din Europa și cea mai modernă din Europa de Sud Est. Modelul nostru l-a reprezentat stația centrală de sterilizare de la Karolinska University Hospital din Suedia, spital care reprezintă un vârf de lance în medicina modernă și în cercetarea universitară”, a declarat dr Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

Întreaga aparatură din Stația Centrală de Sterilizare este monitorizată de la distanță, în timp real de către producător, care, astfel, poate interveni în orice moment în cazul apariției vreunei erori în funcționare.

Întreg instrumentarul se va spăla de acum mecanizat, prin folosirea mașinilor de spălat instrumentar automate, care folosesc substanțe,  detergenți și dezinfectanți moderni și autorizați pentru această procedură, în acest fel scăzând către zero orice risc de funcționare incorectă a procesului de sterilizare.

În paralel, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București a fost introdus și un sistem de monitorizare automată a procesului de sterilizare. Astfel, fiecare trusă chirurgicală este înregistrată în fiecare moment, astfel că se știe exact când a intrat la spălat, când a intrat la sterilizat, când a ieșit de la sterilizat și în ce sală de operație a ajuns.

Conducerea SUUB a schimbat și containerele în care sunt ținute instrumentarele și în care sunt sterilizate. Au fost aduse containere noi, moderne, care permit păstrarea cel puțin o lună a instrumentarului în condiții sterile, față de 24 de ore cât era anterior.

Așa cum am promis, lucrările la Stația Centrală de Sterilizare au fost gata în cel mai scurt timp posibil.  Ne bucurăm că am putut să o finalizăm înaintea Blocului Operator Central, ea fiind în conexiune directă cu Blocul Operator Central. Este o realizare semnificativă pentru Spitalul Universitar de Urgență, care asigură premisele unei activități de foarte bună calitate în Blocul Operator Central. Practic, acum, riscul de folosire a unor instrumente nesterile este zero. Ne preocupă viața și sănătatea pacienților noștri, pentru care folosim tehnici moderne de diagnostic și tratament,efectuate într-un mediu de spital curat și steril”, a mai declarat dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

 

Întreaga investiție se ridică la aproximativ 1, 5 milioane de euro, fonduri provenite de la Ministerul Sănătății.

 

 

 

BIROUL DE PRESA AL SUUB