Acord între S.U.U.B și Osaka International Cancer Institute în domeniul oncologic

Publicat pe: 22/06/2023

 

Astăzi, 22 iunie 2023, în cursul unei ceremonii desfășurate online, s-a semnat acordul de cooperare cu reprezentanții Osaka International Cancer Institute. La această ceremonie au luat parte dl. Prof. Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu, Managerul Spitalului Universitar de Urgență București, dl. Prof Nariaki Matsuura, Președintele Osaka International Cancer Institute (O.I.C.I), precum și E.S. dl. Hiroshi Ueda, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Japoniei în România.

Acordul presupune o colaborare între cele două instituții cu privire la îmbunătățirea serviciilor medicale și a dezvoltării cercetării academice, fiind vizate în special tehnicile avansate de diagnostic și terapii oncologice.