04.02.2019 – Ziua Mondială a luptei împotriva Cancerului

 

Astăzi este Ziua mondială a luptei împotriva cancerului. În cadrul Spitalului Universitar de Urgență București toți pacienții diagnosticați cu afecțiuni oncologice pot fi tratați în echipe multidisciplinare în funcție de tipul de neoplasm al fiecăruia și în funcție de stadiul evolutiv al bolii. Aceste abordări sunt efectuate în echipe mixte care se întrunesc o dată pe săptămână în cadrul tumor-board, unde fiecare caz este discutat în detaliu.

În cadrul secției de Oncologie a Spitalului Universitar de Urgență București, în anul 2018, au fost peste 10.600 de internări de zi, din care aproape 9.500 ședințe de chimioterapie și 1.165 monitorizări cu investigații de înaltă performanță (CT și scintigrafie osoasă).

De asemenea, peste 500 de pacienți au beneficiat de tratamente precum chimioterapie și imunoterapie.

Compartimentul de Oncologie are propriul tomograf, accesul pentru partea imagistică fiind foarte facil și rapid. Activitatea medicală din cadrul compartimentului se desfășoară în regim de spitalizare de zi și ambulatoriu de specialitate în contract cu CASMB. “În cadrul secției de Oncologie a SUUB, pentru pacienții care se încadrează în criteriile de decontare, asigurăm inclusiv tratamente inovatoare, precum imunoterapia”, a declarat dr. Polixenia Georgeta Iorga, medic primar Oncologie Medicală. Imonoterapia activează sistemul imunitar al pacientului oncologic, făcându-l capabil să recunoască celulele tumorale şi să le distrugă.

Pacienții care se adresează secției de Oncologie din cadrul SUUB beneficiază de :

  • Tratamente medicale oncologice: administrare de citostatice, medicamente molecular țintite, imunoterapie, modulatoare hormonale, administrare intrahepatică.
  • Tratamente suportive: antalgice (inclusiv majore), factori de creștere, transfuzii, antiemetice
  • Dispensarizare oncologică: concedii medicale, imagistică, analize de laborator, bilete de trimitere imunohistochimie, etc.