Despre SUUB

Acasă » Despre SUUB

Repere cronologice:

  • 1978 – Deschiderea Spitalului Clinic al Municipiului Bucureşti (SCMB);
  • 1992-1993 – Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti şi-a schimbat structura şi şi-a redimensionat activitatea, devenind Spitalul Universitar;
  • 1994 – A început consolidarea Spitalului;
  • 1997 – Policlinica Spitalului a devenit structura separată sub denumirea de Policlinica Sectorului 6, ulterior fiind mutată într-o altă locaţie;
  • 2000 – Spitalul Universitar a devenit Spitalul Universitar de Urgenţă, ceea ce a determinat modificări în structura organizatorică şi funcţională;
  • 2010 – Din luna noiembrie spitalul este acreditat ISO 9001;
  • 2011 – Spitalul Universitar de Urgenţă a fost încadrat ca Spital Regional de Urgenţă de categoria 1 – nivelul de competenţă foarte înalt;
  • 2011 – August – Unitatea de Primiri Urgenţe va avea în componenţă Serviciul Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD);
  • 2011 – S-au finalizat lucrările celui mai modern UPU din ţară.

 

Structura spitalului

La inaugurare cuprindea următoarele specialităţi: Medicină Internă, Chirurgie, Neurologie, Oftalmologie, Obstetrică-Ginecologie, Ortopedie, A.T.I., Laborator analize, Laborator Anatomie Patologică, Radiologie, Explorări funcţionale.
Modificările ulterioare (1984-2005) au dus la diversificarea serviciilor medicale în cadrul unor secţii şi compartimente nou înfiinţate, dar au existat şi secţii care au fost transferate în alte spitale.

  • Secţii transferate: Medicină Internă (sub conducerea D-lui Prof. Dr. Pompiliu Popescu), Balneologie şi Recuperare Medicală (sub conducerea D-lui Prof. Dr. Teleki).
  • Secţii şi compartimente noi: Unitatea de Primire a Urgentelor avand în componenţă salon de supraveghere critici si salon de necritic, Compartimentul de Hematologie şi Hemobiologie, Compartimentul pentru
  • Prevenirea şi Controlul Infecţiilor Nosocomiale, Secţia Clinică de Neurochirurgie, Secţia Clinică Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă, Compartimentul de Angiografie, Centrul de Hemodializă,
  • Compartiment Chirurgie Toracică, Compartimentul Chirurgie Cardiovasculară, Secţia Recuperare Neurologică, Secţia Clinică Hematologie, Cabinet de Planificare Familială.
  • Policlinica spitalului s-a transformat in Ambulatoriu SUUB si ulterior a fost preluat Ambulatoriul de Copii şi Tineret Cotroceni.
  • Secţii şi compartimente noi în perioada 2005-2008: Cardiologie Intervenţională, Unitatea de Urgenţe Neurologie, Compartiment O.R.L, Compartimentul Clinic de Nefrologie, Compartimentul Endocrinologie, Compartiment Diabet zaharat, Compartiment Prematuri, Compartiment Chirurgie Artroscopică.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este un spital de mari dimensiuni. În spital se pot trata un mare numar de afecţiuni, spitalul acoperind întreaga paletă de specialităţi medicale cum ar fi: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, neurochirurgie, chirurgie generală, ortopedie, ginecologie, chirurgie cardio-vasculară etc.
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este o unitate spitalicească care în acest moment nu are datorii; în cadrul spitalului beneficiază de asistenţă medicală anual un numar de 300.000 de pacienţi din care aproximativ 70.000 sunt internaţi.

Unitatea de Primiri Urgenţe

Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti este situata la primul nivel al institutiei, accesul pacientilor realizandu-se dinspre Splaiul Independentei, in Str. Dr. Leonte, pe rampa de acces pentru ambulante. Aceasta unitate deserveste urgentele medico-chirurgicale in primul rand pentru pacientii care locuiesc in sectoarele 5 si 6 ale capitalei, dar si pentru pacienti din celelalte sectoare ale Bucurestiului, precum si din judetele limitrofe sau zonale.

Colectivul Unitatii de Primire Urgente este format dintr-o echipa tanara, ambitioasa, cu spirit intreprinzator, foarte dedicata si devotata ideii de salvare a vietii.

Intrucat SUUB este un spital regional tip I A, fiind integrat in programe nationale precum programul STEMI sau cel de tromboliza acuta in caz de AVC ischemic, in UPU sosesc in mod current pacienti din toata zona de sud a Romaniei si, izolat, din institutii spitalicesti aflate oriunde in tara sau strainatate.

In UPU exista spatii special concepute pentru activitatile desfasurate: triaj, resuscitare, urgente majore si minore, investigatii paraclinice.

Personalul angajat in UPU participa constant la congrese stiintifice, cursuri de pregatire pe diverse teme, conferinte, dezbateri. Medicii angajati in UPU sunt formatori pentru medicii rezidenti de medicina de urgenta si pentru medicii inscrisi la atestatul de urgente spitalicesti.

In memoriam

Prof. Dr. Alexandru Ioan Constantinescu

Prof. Dr. Alexandru Ioan Constantinescu

09.08.1933 - 04.07.2022

“Domnul Profesor Doctor Alexandru Ioan Constantinescu, cel care a înființat clinica de neurochirurgie din SUUB, un profesionist desăvârşit și formator...

Dr. Barbulescu Artemiu – Catalin

Dr. Barbulescu Artemiu – Catalin

25.09.1954 - 18.05.2020

Colegul nostru, dr. Catalin Barbulescu a incetat din viata aseara.Gandul nostru sa urmareasca permanent de acum acest om bun. Spitalul...

Profesor Doctor Costel Șavlovschi

Profesor Doctor Costel Șavlovschi

05.11.1952 – 19.11.2019

Profesorul Doctor Costel Șavlovschi, medic primar chirurg în cadrul Clinicii Chirurgie IV a SUUB, a decedat în urma unei scurte...

Dr. Grigoriu Mihai

Dr. Grigoriu Mihai

07.03.1960 - 17.06.2019

Cu adâncă durere anunţăm că, la 17 iunie 2019, a încetat din viaţă dăruitul și respectatul medic şi om MIHAI...

Acad. Prof. Univ. Dr. Petrache Virtej

Acad. Prof. Univ. Dr. Petrache Virtej

05.03.1938 – 13.01.2019

Clinica de Obstetrică-Ginecologie al Spitalului Universitar de Urgență București anunță cu regret trecerea în neființă a iubitului Acad. Profesor Dr....

Ștefan Nicolae

Ștefan Nicolae

24.03.1957 - 22.05.2017

Cu profund regret anunțăm încetarea bruscă si prematură din viață a domnului Ștefan Nicolae, Președintele Sindicatului Solidaritatea Sanitara din SUUB,...

Dr. Patrascu Paul

Dr. Patrascu Paul

22.09.1965 - 19.04.2017

Cu adânca tristeţe anunţăm trecerea în nefiinţă a colegului nostru, medicul neurochirurg Paul Pătrașcu. Suntem alături de familia îndoliată și...

Dr. Mioara Zamfir

Dr. Mioara Zamfir

17.05.1968 - 02.12.2015

Dr. Mioara Mihaela Zamfir- licentiata a UMF “Carol Davila”, Bucuresti, Facultatea de Medicina Generala , in 1994, medic specialist Medicina...

Prof. Dr. Florin Tudose

Prof. Dr. Florin Tudose

05.04.1952 – 12.10.2014

Florin Tudose, medic primar psihiatru, medic coordonator al Departamentului Psihiatrie de Legatura al Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, a absolvit...

Prof. Dr. Traian Rebedea

Prof. Dr. Traian Rebedea

08.12.1920 – 19.05.203

Elevii şi colaboratorii, întregul colectiv al Clinicii de Obstetrica-Ginecologie a SUUB anunţă cu mare durere plecarea dintre noi a Fondatorului...

Dr. Balan Costica

Dr. Balan Costica

18.09.1952 - 04.10.2012

Pare paradoxal cum reusim sa adunam mai multe informatii valoroase si de calitate despre oamenii pe care i-am avut in...

Prof. Dr. Emanoil Popescu

Prof. Dr. Emanoil Popescu

08.02.1927 - 11.10.2009

Personalitate marcantă a mediului academic romanesc şi creator de şcoală în domeniul radiologiei, a fost timp de mai bine de...

Dr. Alexandru Dragoș Trandafir

Dr. Alexandru Dragoș Trandafir

05.07.1964 - 05.06.2023

Tuturor celor cunoscuti, dar mai ales noua, personalul medical SUUB și in mod special colegilor din Compartimentul de chirurgie vasculara...