03.12.2024 – Peste 500 de pacienți aduși cu elicopterul pe heliportul SUUB

 

Comunicat de presă – București, 3 decembrie 2024
Peste 500 de pacienți aduși cu elicopterul pe heliportul SUUB

Astăzi, 3 decembrie 2024 se împlinesc 5 ani de când heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit operațional. De la inaugurarea heliportului până în prezent au fost 565 de zboruri, dintre care 125 pe timp de noapte, pentru că elicopterele medicale beneficiază de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte!

Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu: „În cei cinci ani de când heliportul Spitalului Univeritar de Urgență București a devenit funcțional, peste 500 de pacienți au fost salvați datorită intervențiilor rapide și eficiente. Această realizare este rezultatul unei colaborări strânse între echipele medicale, serviciile de urgență și partenerii noștri. Este o dovadă vie a angajamentului nostru față de excelența în îngrijirea medicală și a misiunii noastre de a fi mereu la dispoziția celor care au nevoie urgentă de ajutor. Fiecare pacient salvat reprezintă o poveste de speranță și curaj și le mulțumesc colegilor mei, dar și tuturor celor implicați, pentru devotamentul și profesionalismul lor”.

De la începutul anului 2024 până în prezent, cei mai mulți dintre pacienții aduși cu elicopterul au avut diagnosticul de infarct. Au fost 47 de transferuri de pacienți cu STEMI.

Dr. Cristian Udroiu, medic primar cardiolog, Responsabil Laborator Cardiologie Intervențională : „În ultima vreme 40% dintre pacienții care au ajuns la spital cu infarct, au avut vârste sub 55 de ani, deci avem din ce în ce mai mulți pacienți tineri. Recent, un pacient de 32 de ani a fost adus cu infarct, cu elicopterul de la Buzău. În aceeași gardă, un alt pacient de 36 de ani, cu infarct, adus tot cu elicopterul, de la Tulcea. Am o mare mulțumire când văd că un pacient, care fusese adus în stare foarte gravă, intubat, pleacă pe picioare acasă la câteva zile după intervenție”.

Heliportul de la S.U.U.B. înseamnă o șansă la viață și pentru nou-născuți. De la începutul anului până în prezent, 15 nou-născuți au fost transferați cu elicopterul la S.U.U.B. Săptămâna trecută au fost aduși doi nou-născuți, gemeni, care aveau doar o zi de la naștere.  „Nou-născuții au fost aduși cu o insuficiență respiratorie, acum sunt internați la noi pe secție, la Terapie Intensivă nou-născuți, pentru a primi îngrijiri complexe pentru toate afecțiunile pe care le presupune prematuritatea. Vor rămâne internați în maternitatea noastră cel puțin o lună și îi vom externa doar atunci când suntem siguri că starea lor de sănătate permite”, spune dr. Cristina Chiriac, medic primar neonatolog. Gemenii născuți prematur au fost transferați cu elicopterul de la Buzău.

„Viziunea noastră asupra implicării sociale prioritizează, mai presus de rezultatele imediate, continuitatea și stabilitatea. Așa reușim să creăm impact și schimbări durabile, în comunitățile în care activăm. Investiția pe care ne-am asumat-o, pentru construcția acestui heliport, a reprezentat mai mult decât un proiect punctual. Ne-am luat un angajament pe termen lung și iată că, după cinci ani, rezultatele devin un model de bune practici și validează maturitatea acestui parteneriat public-privat. Pe de o parte, vorbim despre mai mult de un milion de euro, la care se adaugă lucrările recente de reabilitare și reautorizare, fonduri asigurate integral de MaxBet. Pe de altă parte, avem, însă, peste 550 de români pentru care această infrastructură a însemnat o șansă la viață, iar acesta este singurul bilanț care contează, de fapt, și care ne convinge să rămânem deschiși la nevoile sistemului public de sănătate”, a declarat Cătălin Nichifor, Administrator MaxBet România.

Cele mai multe elicoptere care au adus pacienți pe heliportul de la S.U.U.B. au venit de la Galați, Constanța și Craiova.