Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti marchează o noua premieră în domeniul chirurgiei cardiovasculare
Pentru prima dată, într-un spital public din România a fost realizată o operaţie de protezare valvulară aortică prin mini-toracotomie dreaptă. Echipa de chirurgie cardio-vasculară a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, sub conducerea Conf. Dr. Cătălin C. BADIU, devine astfel singura unitate publică din România ce acoperă întregul arsenal de operaţii minim-invazive prin mini-toracotomie, realizând atât reparaţii cât şi protezări ale valvelor aortă, mitrală şi tricuspidă.
Pacientul care suferea de îngustare severă a valvei aortice, cea mai des întalnită boala a valvelor inimii (peste 3 000 de cazuri noi pe an în România), boală ce-l împiedica pe acesta să ducă o viaţă normală, a fost operat printr-o incizie de 5 cm în partea dreaptă a toracelui.
Prin această procedură inovatoare dezvoltată în centrele din Miami şi Milano pacienţii suferă o traumă operatorie mult redusă şi pot fi externaţi la mai puţin de 6 zile de la operaţie, fără limitări semnificative ale calităţii vieţii în perioada de după operaţie.
La ora actuală această procedură se efectuează în mai puţin de 20 de centre din lume, printre care, începând de anul acesta, se numără şi Romania, datorită echipei de chirurgie cardio-vasculară a SUUB care şi-a întregit astfel palmaresul de operatii minim-invazive cu procedura de protezare a valvei aortice prin mini-toracotomie.
„Scopul nostru este să oferim pacienţilor din România, în cel mai mare spital public, cele mai bune şi moderne servicii medicale. Calitatea actului medical modern depinde de performanţele doctorilor şi de calitatea tehnologiei medicale cu care este dotat spitalul. Din fericire, şcoala de medicină din România produce anual câteva mii de doctori foarte capabili. Suprapuşi corect pe un plan de management care se concentrează pe achiziţia de echipamente de ultima generaţie, aceşti medici vor face performanţă în sistemul public şi vor oferi pacienţilor din România servicii medicale la cele mai înalte standarde”, explică Adriana NICA, Managerul Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
„Pacientul, un bărbat în vârstă de 66 de ani, suferea semnificativ de pe urma acestei îngustări a valvei aortice. Situaţia familială nu îi permitea însă să stea în convalescenţă mai multe săptămâni, cum este necesar după o operaţie cardiacă convenţională cu deschiderea sternului. Acesta a fost şi motivul principal pentru care am decis să îi facem această procedură, prin care să operăm inima printr-o deschidere de numai 5 cm în partea dreaptă a toracelui. Când am revenit în România după ce am lucrat 15 ani la Mȕnchen, am început relativ repede operaţiile minim invazive, însă numai în sistemul privat. Tot de atunci am pornit alături de o echipă extrem de muncitoare şi dezvoltarea secţiei de Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Mă bucur că numai după 2 ani am reuşit să atingem aproape toată paleta de operaţii valvulare minim-invazive. Este un lucru minunat să putem oferi şi pacienţilor noştri din sistemul public un act medical modern şi la un standard cât mai ridicat. ” declară Conf. Dr. Cătălin C. BADIU
În 2017, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a mai marcat o premieră în domeniul chirurgiei cardio-vasculare realizând primele intervenţii complexe de înlocuire percutană a valvei aortice (numite generic “TAVI”, conform acronimului din engleză, Transcatheter Aortic Valve Implantation). Aceste intervenţii sunt indicate la pacienţii cu îngustarea severă a valvei aortice (stenoză aortică), adică a supapei care reglează curgerea sângelui din inimă spre aortă.