08.05.2017 – *Medicamentul DOXORUBICINĂ*

Spitalul Universitar de Urgență București dispune încă de ieri dimineață de medicamentul DOXORUBICINĂ, pentru care a făcut procedură de achiziție în urgență, după ce a primit negație în data de 30.05.2017 de la furnizorul cu care avea contract cadru încă din aprilie 2016.

Adriana Nica, manager interimar SUUB: „Am primit negație de la furnizorul acestui medicament în data de 30 mai. Împreună cu întreaga echipă managerială am început imediat demersurile legale pentru a achiziționa pe procedura de achiziție directă în urgență acest produs medicamentos necesar bolnavilor aflați în evidența Centrului de Oncologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. Deși au existat 5 zile libere, în dimineața zilei de 7 iunie am primit în farmacia spitalului medicamentul DOXORUBICINĂ, astfel încât încă de ieri am început să-l administrăm pacienților care aveau nevoie.”

În data de 7 iunie, SUUB a primit 44 de flacoane de DOXORUBICINĂ, care au fost introduse în farmacia spitalului. Precizăm că distribuitorul ne-a comunicat că aceasta este cantitatea maximă pe care ne-o poate furniza pe loc, urmând să ne anunțe imediat ce ne poate livra și restul cantității solicitate.

În perioada în care SUUB nu a dispus de acest medicament, din motivele explicate mai sus, toți pacienții care aveau forme de cancer și care se pretau la a primi o medicație înlocuitoare, respectiv un preparat din aceeași clasă au primit tratamentul.  O singură pacientă, care trebuia să primească acest medicament și a cărei formă de cancer nu se preta la medicamentul înlocuitor, a fost reprogramată, astfel încât, la data de 7 mai, pacienta a primit tratamentul cu DOXORUBICINĂ.