14 martie- Ziua Mondială a Rinichiului
Astăzi marcăm Ziua Mondială a Rinichiului, un prilej de a atrage atenția asupra importanței sănătății renale și a prevenției bolilor de rinichi.
În cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, îngrijirea pacienților cu afecțiuni renale este asigurată de:
- Secția de Nefrologie, care se ocupă de diagnosticul, monitorizarea și tratamentul non-chirurgical al bolilor renale.
- Secția de Urologie, unde medicii specializați gestionează aspectele chirurgicale ale afecțiunilor renale.
În Compartimentul de Nefrologie și Terapie Acută Nefrologică din cadrul Secției Medicină Internă I a Spitalului Universitar de Urgență București se efectuează, zilnic, spitalizări de zi pentru pacienții cu afectare renală și sunt lunar între 50 și 100 de pacienți, iar în Ambulatoriul Integrat, în contract cu CASMB, vin aproximativ 50 de pacienți lunar pentru consulturi privind afecțiuni renale.
Pe secție sunt internați pacienți cu afecțiuni acute și cronice nefrologice, cu efectuare de investigații și biopsie renală.
În Centrul de Dializă SUUB se efectuează hemodializă la un număr de 50 de pacienți cronici și se efectuează inițieri în terapie de substituție renală, aproximativ 10-15 pacienți pe lună.
Dr. Damian Luminița – Medic Șef Secție : „Boala renală cronică este o problemă majoră de sănătate publică. Există un număr mare de persoane cu acest diagnostic, 90% din pacienții cu BRC nu știu de existența bolii. Un control de rutină la medicul de familie, cu investigații minime, ar ajuta la un diagnostic precoce al bolii și la îndrumarea spre un specialist nefrolog”.
Secție Clinică de Urologie, la SUUB
Secția Clinică de Urologie a fost înființată anul trecut și de atunci până în prezent au fost realizate aproximativ 600 de intervenții chirurgicale, multe dintre ele fiind de o mare complexitate. Secția este coordonată de dl Prof. Dr. Ovidiu Bratu: „În cadrul secției noastre tratăm pacienți de toate vârstele (adulți) din întreaga țară, cu orice afecțiune urologică, nu doar din sfera renală, în orice stadiu al bolii, în toate situațiile Secția Clinică de Urologie fiind locul în care bolnavii sunt primiți cu toată disponibilitatea și empatia întregii noastre echipe.”
Detalii despre Secția Clinică de Urologie, aici: https://www.suub.ro/departments/urologie-ro/.