Data ultimei actualizari: 29.01.2020
Doua paciente, mama si fiica, in varsta de 66 si 45 de ani au beneficiat de reconstructii mamare realizate ambele in aceeasi zi la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. Diagnosticate cu cancer mamar, cele doua femei suferisera operatii de mastectomie in urma cu 4, respectiv 2 ani. Pierderea unui san este echivalentul pierderii unei rude, ca impact emotional asupra unei femei. Recent, fiecareia din celor doua doamne li s-a redat sanul pierdut, echipa chirurgicala ce a efectuat interventiile fiind coordonata de doamna doctor Ina Petrescu, medic primar in chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva. „Reconstructia s-a facut printr-o operatie complexa cu tesut propriu si implant. Operatiile au fost decontate prin programul national”, a declarat dr. Ina Petrescu.
In anul 2016 mama a fost diagnosticata cu cancer mamar si in acelasi an a suferit o mastectomie la o unitate medicala din Bucuresti. Doi ani mai tarziu, fiica dumneai afla teribila veste: ca are acelasi diagnostic ca mama sa. In acel an i-a fost indepartat chirurgical sanul afectat de cancer.
Doamnele au venit apoi la Centrul Integrat Pentru Sanatatea Sanului din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti. Au venit impreuna sustinandu-se reciproc. La Centrul Integrat Pentru Sanatatea Sanului fiecare caz este discutat intr-o comisie multidisciplinara din care fac parte medici specializati in radiodiagnostic (ecografie, mamografie, RMN, computer tomograf si scintigrafie osoasa), oncologi, radioterapeuti, chirurgi generalisti si ginecologi, medici anestezisti, chirurgi plasticieni, anatomo-patologi, kinetoterapeuti si psihologi. Comisia a decis ca cele doua sa fie operate si sa primeasca cate un „san nou”, iar interventia a avut loc zilele trecute.
Starea celor doua paciente este buna si evolutia favorabila. Doamnele raman acum in monitorizare oncologica. „ Este un moment rar in cariera unui medic, sa opereze in aceeasi zi mama si fiica, ambele care au invins cancerul. Le doresc multa sanatate amandurora”, a mai spus dr. Ina Petrescu.
Echipa medicala care a realizat cele doua mastectomii a fost formata din dr. Ina Petrescu, dr Alina Mitcan, dr Natalia Dumitrescu, dr Marius Ristea si medic anestezist dr Dan Stan.