Data ultimei actualizari: 30.01.2020
Domnul profesor Dragoș Vinereanu, medic cardiolog și șeful secției cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgență București a fost ales, pe 27 ianuarie, președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. Conform regulamentului în vigoare, preşedintele Senatului este ales de Senatul Universităţii dintre membrii săi prin votul secret al membrilor Senatului cu majoritatea simplă a celor prezenţi şi cu condiţia întrunirii a cel puţin 2/3 dintre membrii săi. Domnul profesor Dragoș Vinereanu a obținut 73 de voturi.
”Am avut încredere în ceea ce am făcut până acum pentru Universitate, am avut încredere în capacitatea Senatului de a alege pe cel care speră ei să poate face cele mai multe lucruri pentru Universitate, să aducă stabilitate, să mențină echilibrul și spirit de echipă în așa fel încât Universitatea să-și continue initiațivele de până acum și să se dezvolte”, a spus domnul profesor Dragoș Vinereanu.
Suntem mândri că domnul profesor Dragoș Vinereanu a fost ales Președinte al Senatului UMF Carol Davila și îi dorim mult succes!