Anunț pentru ocuparea unor posturi vacante cu norma intreaga pe durata nedeterminată la Secția Clinică ATI

Nr. 36138/11.06.2024

ANUNȚ

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (Cod fiscal 4283570) organizează concurs conform H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea pe durată nedeterminată a următoarelor posturi contractuale vacante cu normă întreagă:

 

SECȚIA CLINICĂ ATI: 

Asistent medical principal cu studii postliceale specialitatea medicina generală10 posturi 

  • Minim 5 ani vechime ca asistent medical;
  • Diplomă de absolvire a şcolii postliceale sanitare;
  • Dovada deţinerii certificatului de membru şi asigurării de răspundere civilă (în copie), în termen de valabilitate;
  • Adeverință pentru participare la concurs eliberată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
  • Certificat de grad principal specialitatea medicină generală

Asistent medical cu studii postliceale specialitatea medicina generală10 posturi 

  • Minim 6 luni vechime ca asistent medical;
  • Diplomă de absolvire a şcolii postliceale sanitare;
  • Dovada deţinerii certificatului de membru şi asigurării de răspundere civilă (în copie), în termen de valabilitate;
  • Adeverință pentru participare la concurs eliberată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

Infirmieră – 20 posturi 

  • Minim 6 luni vechime în funcţia de infirmieră;
  • Scoală generală absolvită;
  • Curs de infirmiere autorizat;

Psiholog practicant specialitatea psihologie clinică 2 posturi

  • Diplomă de licență în specialitate;
  • Dovada deţinerii avizelor profesionale și asigurării de răspundere civilă în termen de valabilitate;
  • Vechime ca psiholog stagiar minim 1 an;

 

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

 

Pentru înscrierea la concurs candidaţii se vor prezenta de luni până vineri între orele 09.00 – 13.00 la Spitalul Universitar de Urgență București – Serviciul Resurse Umane cu UN DOSAR PLIC care va conţine OBLIGATORIU următoarele documente:

a) cerere de înscriere la concurs;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

Actele prevăzute la lit. b), c), d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

 

Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.

  • Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unui test-grilă, şi testează cunoştinţele teoretice ale candidatului în vederea ocupării postului vacant pentru care candidează.
  • În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidatului în vederea ocupării postului vacant pentru care candidează, şi are următoarele criterii de evaluare:
    • abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
    • capacitatea de analiză şi sinteză;
    • motivaţia candidatului;
    • comportamentul în situaţiile de criză;
    • abilităţi de comunicare;
    • iniţiativă şi creativitate.

 

Precizări suplimentare:

Sunt declaraţi admişi la probele de concurs candidaţii care obţin minimul 50 de puncte pentru ocuparea posturilor de execuție.

La selecția dosarelor nu se vor lua în considerare dosarele de concurs:

a) depuse pentru alte locuri de muncă decât cele mențioante în anunțul de concurs;

b) depuse pentru mai multe posturi în aceiași cerere din cele mențioante în anunțul de concurs;

c) depuse în afara perioadei de înscriere.

Candidaţii se vor prezenta în sala de concurs cu cartea de identitate în original.  

CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI:
CALENDAR CONCURS

Data

Publicare/afișare anunț

11.06.2024

înscrierea candidaţilor la Serviciul Resurse Umane Spitalul Universitar de Urgență București
12.06.2024 – 26.06.2024
Luni – Vineri orele 09.00 – 13.00

selecţie dosare

27.06.2024

afişarea rezultatelor de verificare a dosarelor, la sediul SUUB – Serviciul Resurse Umane şi pe site-ul spitalului ( www.suub.ro )

27.06.2024, orele 14.00

formularea contestaţiilor faţă de rezultatele de verificare a dosarelor, contestații care se vor depune la Registratura SUUB

27.06.2024, orele 14.00 – 28.06.2024, orele 14.00
afişarea rezultatelor contestaţiilor faţă de rezultatele de verificare a dosarelor, la sediul SUUB – Serviciul Resurse Umane şi pe site-ul spitalului ( www.suub.ro )
01.07.2024, orele 14.00

susţinerea probei scrise la sediul SUUB – Amfiteatrul mare – etaj 1

02.07.2024, ora 09.00

afişarea rezultatelor probei scrise, la sediul SUUB – Serviciul Resurse Umane şi pe site-ul spitalului
( www.suub.ro )

03.07.2024, ora 14.00

formularea contestaţiilor faţă de rezultatele probei scrise, contestații care se vor depune la Registratura SUUB

03.07.2024, orele 14.00 – 04.07.2024, orele 14.00

afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba scrisa, la sediul SUUB – Serviciul Resurse Umane şi pe
site-ul spitalului ( www.suub.ro )

05.07.2024, ora 14.00

susţinerea probei interviu la sediul SUUB – Amfiteatrul mare – etaj 1

08.07.2024, ora 09.00

afişarea rezultatelor probei interviu, la sediul SUUB – Serviciul Resurse Umane şi pe site-ul spitalului
( www.suub.ro )

09.07.2024, ora 14.00

formularea contestaţiilor faţă de rezultatele probei interviu, contestații care se vor depune la Registratura SUUB

09.07.2024, orele 14.00 – 10.07.2024, orele – 14.00

afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba interviu și afişarea rezultatelor finale, la sediul SUUB – Serviciul Resurse Umane şi pe site-ul spitalului
( www.suub.ro )

11.07.2024, orele 14.00

BIBLIOGRAFIE CONCURS
ASISTENȚI MEDICALI 
  1. Lucretia Titirca – Urgente medico-chirurgicale – Sinteze, Editura Medicala, Bucuresti, 2011;
  2. Chiru F, Chiru G, Moraru L – Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos – manual pentru şcolile sanitare postliceale, Editura Cison, Bucureşti;
  3. Codul de etică şi deontologie al asistentului medical;
  4. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 144/28.10.2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum si organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.785 din 24.11.2008, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. O.M.S. nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. O.M.S. nr. 1761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. O.M.S. Nr.1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale;
  8. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1142/2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 669 bis din 31 octombrie 2013;
  9. Legea nr. 282/2005 republicată, privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice;
  10. O.M.S. nr. 1224/2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea unităţilor de transfuzie sanguină din spitale;
  11. Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, cu modificarile si completarile ulterioare;
  12. Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare;
  13. O.M.S. nr. 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003;
  14. REGULAMENT U.E. nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
  15. DIRECTIVA (UE) 2016/680 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului;
  16. O.M.S. nr. 1500/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă din unităţile sanitare, cu modificările și completările ulterioare.

 

INFIRMIERE
  1. Ordinul M.S. 1761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. O.M.S. nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Gestionarea deseurilor medicale – ORDIN 1226 /2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale. Definitii/Clasificari/Colectare la locul producerii/Ambalarea deseurilor/Depozitare temporara.
  4. O.M.S nr. 1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare;
  5. Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

PSIHOLOG PRACTICANT
  1. Elemente de psihoterapie, Holdevici I., Ed. MAR, Constanta, 2005;
  2. Tratat de igiena mintala, Enachescu C., Ed. Polirom, 2004;
  3. Psihologie clinica si psihoterapie. Fundamente, David D., Ed. Polirom, Iasi, 2006;
  4. Dimensiunea psihosociala a practicii medicale, Luban-Plozza B., Iamandescu I.B., Ed. InfoMedica, 2002;
  5. DSM V-TM, Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mintale, Editura Medicala CALLISTO, 2016;
  6. Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, Tudose F., Tudose C., Dobranici L., Ed. Trei, Bucuresti, 2011;
  7. Legea psihologului – Legea nr. 213/2004; Norme metodologice;
  8. Teorie şi practică în psihodiagnoză, Minulescu M., Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.

 

Notă: În cazul în care apar modificări ale actelor normative după publicarea anunţului, candidaţii au obligaţia să cunoască forma în vigoare la data susţinerii probei scrise.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti – Splaiul Independenţei nr.169, sector 5, Bucuresti – Serviciul Resurse Umane – tel.: 021/318.05.22 int.195, 304 sau 395 şi pe pagina de internet a unităţii, respectiv www.suub.ro .

MANAGER 

PROF. UNIV. DR. CÎRSTOIU FLORIN CĂTĂLIN

 

Director Financiar – Contabil interimar                                                                                                                                                    Director Resurse Umane interimar

             Ec. Stan Georgeta                                                                                                                                                                              Ref. Spec. Iliescu Laura Daniela